U18: Final de sezon!
Sezonul competițional 2022-2023 al Campionatului Național U18 masculin s-a încheiat weekend-ul trecut, odată cu disputarea finalei între echipele CSU Știința București și CSA Steaua București, cea din urmă reușind să cucerească aurul după o victorie cu scorul de 91 – 71.
Echipa noastră, antrenată de Coach Dalibor “Dixon” Destanovic, respectiv Coach Alin Culea după evenimentul tragic care ne-a lovit pe toți, a reușit să se claseze pe locul 13 la finalul sezonului.
Rezultatul este unul minunat, ținând cont că toți sportivii noștri sunt cu un an sau doi mai mici decât adversarii lor. De-a lungul sezonului, echipa noastră a izbutit 9 victorii, unele dintre ele de-a dreptul spectaculoase, împotriva unor echipe precum CSS Craiova sau ACS Stomart Praxi Iași (78 – 76 în tur și 96 – 92 în retur).
Florin Nini, președintele Academiei
Aș vrea să felicit echipa de U18 masculin, formată din copii născuți în 2006 și 2007, o generație care reușește pentru prima dată o calificare la un Turneu Final la o categorie de vârstă cu 2 ani mai mare. Acest rezultat vine să întărească și să demonstreze că munca și sacrificiile pe care acești copii le-au făcut merită cu prisosință.
Nu doar faptul că ne-am calificat la Turneul Final Grupa Valorică B a fost important pentru noi, ci și faptul că am reușit să facem față cu brio adversarilor noștri mai mari cu un an sau doi, ba chiar să obținem două victorii care ne-au adus locul 13 la încheierea sezonului.
A fost un sezon greu, însă un sezon care ne-a ajutat să realizăm că munca susținută, modul în care ne-am pregătit, creșterea atât individuală cât și ca echipă, au dat roade și ne-au adus victorii în fața unor echipe bune, echipe care activează în Liga 1 cu marea majoritate a lotului, precum ACS Stomart Praxis Iași.
Locul 13 e un loc care ne dă încredere, ne provoacă pentru sezonul viitor să ne calificăm la Turneul Final GVA.
Mă bucur pentru această performanță, chiar dacă vine într-un context special pentru noi, este un motiv de bucurie pentru copii și părinți. Bineînțeles, Dixon, care este îngerul nostru păzitor, va rămâne mereu în sufletele noastre, iar acest rezultat îi este dedicat lui în totalitate.
Alin Culea, antrenor principal
Final de sezon pentru noi, cu o calificare la Turneul Final GVB și chiar reușind și două victorii aici, terminând pe locul 13, echipa noastră având un singur jucător U18, restul fiind U17 și U16.
Turneul Final de la București a fost un turneu bun pentru noi, cu meciuri bune, din care am avut de învățat. Mă bucur că de la meci la meci baieții au reacționat mai bine și am reușit să creștem nivelul agresivității în apărare și implicit am dat coșuri usoare pe contraatac.
Vreau să amintesc și de Dixon, care i-a antrenat până a plecat definitiv din sală și sunt sigur că e mândru de ceea ce au reușit baieții lui.
Nu în ultimul rând vreau să-i mulțumesc domnului Nini pentru tot sprijinul pe care l-a oferit atât mie, cât și băieților.