Wednesday, 14 June 2017 11:44

Phoenix își dorește să participe în Liga Balcanică

Rate this item
(0 votes)

Echipa de baschet masculin a clubului Phoenix este singura din România invitată să participe în competiția europeană BalkanLeague (Liga Balcanică). Formația pregătită de către antrenorul Florin Nini a avut o prestiație încântătoare ca stil de joc pe parcursul sezonului încheiat, chiar dacă a terminat în afară locurilor de play-off.

Antrenorul-președinte al CS Phoenix s-a declarat extrem de încântat de invitația făcută de către Shay Shtricks, președintele Ligii Balcanice. “Este o onoare pentru noi să primim această invitație, suntem singura echipă din România invitată să luăm parte aici. Nu e cea mai importantă competiție europeană, dar e o competiție care trebuie luată în serios și, cu siguranță, că ne dorim să facem acest pas, să ne expunem și în mediul exterior României. E important pentru a acumula experiență europeană și la nivel de seniori. Totuși, asta depinde și de sprijinul pe care îl vom primi de la Consiliul Local, pentru că fără o suplimentare de buget participarea noastră în Liga Balcanică este imposibilă. Sunt costuri mari, chit că am reușit să luăm contactul și cu anumite companii interesate să ne sprijine în demersul nostru de a participa într-o competiție europeană. Nu pot decât să mă gândesc la emulația creată în oraș în preajma meciurilor din Balkan League, pentru că așa cum a văzut toată lumea, publicul nostru este extraordinar. Dincolo de asta, factorul economic din oraș nu este deloc de neglijat pentru ceea ce se crează în jurul acestei competiții și prin participarea noastră acolo”, a spus Florin Nini.

Invitația către Phoenix a fost realizată personal de către președintele Balkan League, Shay Shtricks, cel care a rămas impresionat de ceea ce a văzut la Galați. “Sunt plăcut surprins de ceea ce am văzut la Phoenix, chit că e un club cu un buget mic, are o organizare excepțională. Ne-am bucura tare mult ca Phoenix să facă parte din Liga Balcanică, alături de alte echipe puternice din această zonă a Europei”.

În cadrul Ligii Balcanice vor participa echipe din Serbia, Muntenegru, Bulgaria, Grecia și Macedonia. Se joacă în sistem campionat, fiecare cu fiecare, tur-retur, după care primele opt clasate vor fi cuplate în sistem play-off, cu final four organizat într-un singur oraș.

Read 1088 times Last modified on Wednesday, 14 June 2017 11:48

Donează 2% din impozit

Academia Phoenix

Phoenix TV

Facebook